Proiectul Restitutio Cantemir în Berlin

Proiectul Restitutio Cantemir în Berlin

Proiectul RESTITUTIO CANTEMIR a ajuns și în Germania, miercuri, 17 mai 2023, în Sala Otto Braun a Bibliotecii de Stat din Berlin.

 

Evenimentul s-a bucurat de prezența E.S. Doamna Adriana-Loreta STĂNESCU, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, a invitatului special al serii dr.h.c. Gunter STOCK, fostul Președinte al Academiei de Științe și Științe Umaniste Berlin-Brandenburg, a Domnului Cristian NICULESCU, Directorul ICR Berlin și a Doamnei Codruța MIHAILOVICI, curatorul Expoziției RESTITUTIO CANTEMIR.

Peste 200 de persoane au avut plăcerea de a vizita Expoziția foto-documentară cu imagini după documente și artefacte din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, mai exact din secolele XVII-XVIII, organizată de către Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române.

Expoziția RESTITUTIO CANTEMIR cuprinde reproduceri ale principalelor lucrări cantemirene, scrieri literare, inclusiv manuscrise muzicale, reproduceri de hărți, stampe si semne de validare (sigilii) ce acoperă deopotrivă perioada șederii prințului Cantemir la Istanbul, anii de domnie pe tronul Moldovei, precum și perioada refugiului în Rusia.

Concertul Ansamblului Cameral de Muzica Veche „Anton Pann” a fost deschis de discursul E.S. Doamna Adriana-Loreta STĂNESCU, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, urmat de o scurtă prezentare a Proiectului RESTITUTIO CANTEMIR susținută de Domnul Constantin RĂILEANU, Președintele Asociației pentru Cultură și Tradiție „Anton Pann”, ce a fost tradusă în limba germană de Domnul Cristian NICULESCU, Directorul ICR Berlin.

Audiența a fost fascinată de cele 7 compoziții muzicale interpretate, despre care se cunoaște cu certitudine că au fost create de Dimitrie Cantemir. Compozițiile sunt preluate din lucrarea sa „Cartea Științei Muzicii după forma literelor” și sunt contextualizate sonor cu ajutorul muzicienilor-cercetători din Ansamblul “Anton Pann” și muzicienii invitați din SUA, Canada, Turcia și Liban.

Unicitatea spectacolului a fost dată de utilizarea instrumentelor și a interpretării specifice perioadei, alături de video-proiecția holografică a principelui Dimitrie Cantemir, care și-a prezentat “personal” creațiile muzicale.

La finalul concertului, aplauzele, ce au durat minute întregi, au rechemat pe scena cei 8 artiști, care au oferit cadou audienței o piesă ce nu era inclusă în repertoriul inițial.

Proiectul RESTITUTIO CANTEMIR va continua în Bruxelles, pe data de 22 mai 2023, ora 18:00, M Hall, BOZAR.

 

Cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la nașterea marelui om de cultură și principe al Moldovei, Dimitrie Cantemir (1673-1723), Computerland România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează Proiectul RESTITUTIO CANTEMIR, ce pune accentul atât pe latura academică, cât și pe cea culturală a personalității enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir.

Parteneri Proiect: Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Literaturii Române, Arhivele Naționale ale României, Asociația pentru Cultură și Tradiție Anton Pann, Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Societatea Română de Televiziune, Radio România, Trinitas TV, Software Imagination & Vision (SIMAVI), Prodal 94, Carpatina și Romfilatelia.

Proiectul este înscris în Calendarul de Manifestări al Ministerului Culturii, care a acceptat și patronajul acestuia. Organizarea proiectului încearcă să reflecte dimensiunea enciclopedică a vieții și operei lui Dimitrie Cantemir.

Mai multe imagini de promovare a Proiectului pot fi descărcate accesând link-ul: https://shorturl.at/cdTW3

 

Despre Ansamblul Cameral de Muzică Veche Anton Pann

Ansamblul Anton Pann (est. 2003), numit după compozitorul valah Anton Pann din secolul al XIX-lea este primul și singurul grup profesionist din România care și-a ales ca misiune redescoperirea frumuseții muzicii vechi românești și împărtășirea sa, cu bucurie, publicului, generând o revitalizare a acestui repertoriu și ulterior un curent de inspiraţie pentru alte grupuri.

Redescoperirea și promovarea muzicii din Evul Mediu până la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către Ansamblul Anton Pann, urmărește sporirea valorii culturale și a tradiţiei muzicale româneşti. Este singurul ansamblu românesc care a înregistrat, pentru prima dată în lume, toate compozițiile cu paternitate certă ale domnitorului Dimitrie Cantemir într-un volum unitar.

Ca semn de recunoaștere a efortului și profesionalismului lor, Ansamblul Anton Pann a fost invitat să cânte în Festivalul Europalia în 2019, fiind reprezentantul muzicii clasice românești de curte. In timpul anilor de activitate, ansamblul a susținut sute de concerte în țări precum: Anglia, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Maroc, Moldova, Belgia, Franța, Polonia, Germania, Ucraina și la nivel național: București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Pitești, Iași, Constanța, Galați, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Vaslui,Piatra-Neamț,Drobeta Turnu-Severin, Focșani etc.

Muzicienii ce alcătuiesc ansamblul sunt profesioniști ai domeniului, premiați în nenumărate concursuri, doctori în muzică și profesori universitari. Toate aceste elemente converg la un rezultat concertistic de excepție.

Componența Ansamblului Anton Pann:

  1. Răileanu Constantin- orchestrator, kanun, voce
  2. Alexandru Stoica- oud
  3. Andrei Nițescu- cello
  4. Sabin Penea- vioară
  5. Ghassan Bouz- bendir, riq
  6. Ziya Tabassian- tombak, bendir
  7. Emmanuel Hovhannisyan- duduk
  8. Murat Salim Tokaç- tanbur, ney

Inginer sunet:

Leonidas Palaskas