Protejarea patrimoniului cultural al Romaniei – proiect cultural European
Protecția, restaurarea și consolidarea patrimoniului cultural în Europa, a devenit tot mai importantă în ultimii ani.
Proiectul susținut de ComputerLand Group România împreună cu Asociația Manufuture România, se axează pe recuperarea valorilor patrimoniului cultural, prin construirea unei rețele sinergice între specialiști din mediul academic, instituții publice și private.
Diligențele și eforturile întreprinse în acest sens, pentru a contura cadrul acestui Proiect, s-au derulat în ultimele luni nu numai în țară, ci și pe teritoriul Italiei, cu un rezultat încurajator prin obținerea Patronajului Ministerului Culturii și Identității Naționale din România cât și a Ministerului Bunurilor, Activităților Culturale și Turismului din Italia.
Bunul cultural trebuie înțeles de generațiile prezente ca o moștenire pe care avem datoria să o transmitem mai departe ca mărturia materială a valorii civilizației.
O primă sesiune de discuții concentrate pe efortul de cercetare, restaurare și consolidare a bunurilor de patrimoniu, s-a desfășurat în perioada 13 – 15 mai 2019, la Grand Hotel Phoenicia, având invitați din mediul Academic, specialiști în domeniul restaurării și consolidării, reprezentanți ai Ministerelor de resort din România si Italia.
Profesori și specialiști din Italia: Dl. Prof. Arh. Docci Mario, Universitatea Sapienza Roma – Preşedinte Assircco, Dna. Prof. Arh.Tatiana Kirova, Universitatea Politehnică Torino, Dra. Rosa Bitetti, Expert Formator, Assocom, Regiunea Puglia, Dl. Nicola Gramegna, Ordinul Restauratorilor, Ministerul Bunurilor Culturale Italia cât și din România: Dna. Arh. Ileana Tureanu, Preşedinte Uniunea Arhitecţilor din România, Dna. Arh. Urb. Doina Bubulete, Președinte Secțiunea de Urbanism și Zone Protejate, MCIN, Dl. Prof. Univ. Dr. Ioan Opriş, Doctor Honoris Causa, Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Dl. Cătălin Grosu, Preşedinte Asociaţia Română pentru Protocol şi Ceremonial, Dl. Dr. Laurenţiu Dragomir, Asociaţia pentru Protecţia Patrimoniului, Universitatea „Valahia”, au conlucrat intens pe durata celor două zile. Un subiect de mare actualitate a reprezentat DIGITALIZAREA evidenței și valorificării bunurilor culturale, inclusiv implementarea conceptului de MUZEU VIRTUAL.
Suportul juridic generat de temele abordate a fost asigurat de Cabinetul de Avocatură Oana Livia Badea.
În perioada următoare, respectiv în lunile septembrie – octombrie 2019, urmează a fi organizat la București Forumul Internațional pe tema Proiectului de Protejare a Patrimoniului Cultural Național al României, beneficiind de sprijinul și susținerea Academiei Române, Ministerului Culturii și Identității Nationale, Ministerului Educației Naționale.