Lansarea Proiectului DIMITRIE CANTEMIR – Romanian sound of the Orient – în Constanta
Pe data de 23 octombrie 2023, ora 18:30, în Constanța, în cadrul Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, s-a desfășurat Proiectul “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”, format din expoziție foto-documentară Dimitrie Cantemir și concert al Ansamblului Cameral de Muzică Veche „Anton Pann”.
În deschiderea evenimentului, peste 150 de persoane au vizitat Expoziția foto-documentară cu imagini după documente și artefacte din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, mai exact din secolele XVII-XVIII, organizată de către Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române, ce a fost prezentată de Doamna Codruța Mihailovici – curatorul Expoziției “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient”.
Expoziția cuprinde reproduceri ale principalelor lucrări cantemiriene, scrieri literare, inclusiv manuscrise muzicale, reproduceri de hărți, stampe si semne de validare (sigilii) ce acoperă deopotrivă perioada șederii prințului Cantemir la Istanbul, anii de domnie pe tronul Moldovei, precum și perioada refugiului în Rusia.
În cea de-a doua parte a evenimentului, Ansamblul Cameral de Muzică Veche “Anton Pann” a fascinat audiența cu 7 compoziții muzicale, despre care se cunoaște cu certitudine că au fost create de Dimitrie Cantemir. Compozițiile sunt preluate din lucrarea sa „Cartea Științei Muzicii după forma literelor” și sunt contextualizate sonor cu ajutorul muzicienilor-cercetători din Ansamblul “Anton Pann” și muzicienii invitați din Turcia, Grecia și Liban.
Unicitatea spectacolului a fost dată de utilizarea instrumentelor și a interpretării specifice perioadei, alături de video-proiecția principelui Dimitrie Cantemir, care și-a prezentat “personal” creațiile muzicale.
Proiectul “Dimitrie Cantemir – Romanian sound of the Orient” va continua în Alba Iulia, pe data de 6 noiembrie 2023, ora 18:30, în incinta Teatrului de Păpuși „PRICHINDEL”.
Parteneri Proiect: Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”, Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Muzeul Național al Literaturii Române, Arhivele Naționale ale României, Societatea Română de Televiziune, Radio România, Trinitas TV, Software Imagination & Vision (SIMAVI), SPHERA GROUP, BAUMIT, Continental Hotels, Prodal 94 și Carpatina.